A merge pe calea Hermetică, cunoscută ca și calea universală sau de mijloc, practicantul poate evita pe de o parte exaltarea și atavismul, pe de alta. Sunt puțini care consideră această cale ca pe o cale inițiatică de urmat pentru că este mult mai ușor în a merge într-o extremă sau alta.
Calea este o directie a echilibrului între rațional și emoțional, între forță și compasiune, între înțelegere și înțelepciune. Este o cale a lucrului cu mintea, pentru a înțelege creația și creatorul, a conceptelor și legilor spirituale, de accedere la nivele superioare ale conştiinței și înțelegerii pe de o parte. Pe de altă parte, lucrul cu simţurile atât fizice cât și cele spirituale, pentru a deschide inima și sufletul la noi nivele de acceptare, iubire, pasiune și dedicație.
Pericolul acestei căi este cel al dispersării, a pierderii din vedere a misiunii personale, a necesității de a lucra în mod constant la dezvoltarea proprie. Trecerea prea superficială prin etapele evoluției spirituale poate duce practicantul acestei căi la dezvoltarea unui orgoliu și a unei încrederi în sine supraponderate, inadecvate, adeseori ascunzându-și incompetența în spatele afișării unei cunoașteri enciclopedice. Focalizarea pe scopul personal și lucrul cu orgoliul sunt aspecte primordiale ale acestei căi, pentru că doar astfel practicantul va produce și va avea rezultatele necesare dezvoltării personale și spirituale, precum și manifestarea aspectelor divine la potențe maxime.